Metallica is back in town!

- Taci, ca de data asta nu-i alcoolul. Ci e tampita care te-a luat de mana, ii spuse ea, coborandu-si privirea catre mana lui. Isi stranse mana in pumn si-si stramba slab buzele, intorcandu-si intre timp privirea in alta parte. Nu sunt beata, Erik. Ci am nevoie de-o scuza pentru comportamentul asta, ingana blonda, in timp ce privea atenta scena. Arata superb in acea lumina, desi nu prea buna. Parul blond, drept, ii cadea finut pe umerii albiciosi, iar chipul ii parea ireal de palid.

- Scuză, dar de ce trebuie o scuză? Te înţeleg perfect să ştii şi nici nu îţi imaginezi ce greu e să mă abţin! am exclamat, terminând şi doza aceea de bere, simţindu-mă mult prea ameţit pentru a-mi ţine capul drept.
Mi-am lăsat capul pe umărul ei, încercând să-i transmit din priviri de ce făcusem acest lucru şi tot ce îmi rămânea era să sper că înţelesese asta şi că înţelesese că eram nebun după ea.

- Tontule. Nu simt asta în fiecare zi, deci mi se pare ciudat! Te-ai mai şi îmbătat, oftă lung fata, trecându-şi uşor o mână prin părul baiatului.
Îl privi atentă, printre gene şi afişă un zâmbet gingaş, înţelegându-i al naibii de bine privirea. Simţea acelaşi lucru, dar nu dorea să recunoască. La naiba cu orgoliul ei! Îşi strâmbă slab buzele şi îl privi atentă pe Erik, ascultând melodia ce tocmai începuse.

Am privit-o, înţelegând perfect ce spunea. Şi eu mă simţisem exact la fel şi îmi fusese greu să recunosc. Însă nu credeam că eram beat, adică era imposibil.
- Nu sunt beat, am spus, încercând să-mi ţin capul drept, deşi nu reuşisem după nenumărate încercări.

- Nu poţi să îţi ţii capul drept, eşti! îi spuse Alice şi clătină din cap dezaprobatoare, auzindu-şi telefonul sunând. Îl scoase din buzunar şi răspunse, începând între timp să se joace cu mâna şatenului. N-avu parte de-o discuţie prea plăcută, ba fata chiar se enervă şi-ncruntă în timp ce vorbea, abţinându-se cu greu să nu ridice tonul la persoana ce se afla la celălalt capăt.

- Bine, bine.. am început a spune, dar am fost întrerupt de soneria telefonului adolescentei.
Aceasta a început a vorbi, nervozitatea crescându-i pe tot parcursul discuţiei. Iniţial am crezut că era ceva nesemnificativ, dar Alice a început să urle la persoana de la telefon. Cu greu, mi-am ridicat capul şi am reuşit să-l ţin astfel, privind-o nedumerit de blondă.

Alice oftă şi brusc, aruncă telefonul în iarbă, înjurând nervoasă. Îi evită privirea lui Erik, nu-i venea să creadă că izbucnise în aşa hal. Oftă şi murmură un 'iartă-mă dacă te-am speriat' şoptit, pe-un ton tremurat, în timp ce se ridica.
Îşi luă telefonul de pe jos şi-l băgă în buzunar, privindu-l cu coada ochiuli pe tânăr. Aşteaptă-mă puţin, îi spuse ea şi dădu să plece, dar nu făcu nici doi paşi că se opri brusc, simţind privirea lui Erik aţintită asupra ei.

Nu îi înţelegeam comportamentul ciudat şi, din curiozitate, am dat să o urmăresc. Desigur, a fost cam greu să mă ridic şi să îmi menţin poziţia dreaptă sau traiectoria dreaptă. Însă mă descurcam binişor. Concertul intrase în pauză, iar lumea a început să se agite, schimbând diferite impresii şi aşteptând cu nerăbdare finalul. O priveam atent pe Alice, încercând să îmi dau seama ce păţise, dar îmi era imposibil.

Se duse la un stand, unde ceru imediat o doză de bere. Se uită în jurul ei şi oftă, încet- încet calmându-se. Deja începuse să-şi urască verişoara. Fraieră, se gândise când aruncase telefonul. Îşi aranjă tricoul şi plăti doza de bere, încercând din nou s-o deschidă. Şi reuşi, deşi se tăie. Încruntându-se într-un mod copilăros, îşi duse degetul în gură şi se întoarse pe călcâie, îndreptându-se spre locul unde ştia că-l lăsase pe Erik.

O priveam cum se întorcea înspre mine, cu o doză de bere în mână şi cu un deget în gură.
- Te-ai tăiat? Lasă-mă să văd, am spus, luând-o de mână.
I-am privit degetul şi apoi i l-am înfăşurat cu o fâşie ruptă din cămaşa mea.
- Ce ai păţit? De ce erai aşa nervoasă? am întrebat foarte curios.

Îl observă pe Erik şi zâmbi în colţul gurii, slab. Erm, e o tăietură mică, neimportantă...începu ea, dar acesta îi înfăşură degetul într-o făşie ruptă din cămaşa lui. Surâse la gestul băiatului şi bău puţin din bere, strâmbându-şi ca de obicei nasul.
- M-am certat cu o verişoară, dar nu-ţi fă griji. E totul bine, cred, îi răspunse ea după, surâzând când îşi dădu seama că era curios.

- Păi, e bine atunci, am admis, zâmbindu-i.
Apoi am privit doza de bere din mâna ei, ridicând suspicios din sprânceană. Nu înţelegeam de ce îşi luase încă una, deşi era deja ameţită.
- Nu e cam mult? am întrebat, dând să-i iau cutia din mână.

- Nu. Şi-n plus, nu cred c-o s-o beau pe toată, îi spuse blonda calmă, aşezându-se din nou pe iarbă, dar de data aceasta îşi strânse picioarele la piept.
Îl urmări pe Erik cu privirea şi trase aer adânc în piept, bând puţin din bere. Se aşeză mai bine pe iarbă şi zâmbi micuţ, inocentă, în timp ce-şi trecea o mână prin păr.

- E bine atunci, am spus, întinzându-mi mâinile în aer şi am căscat.
Încercam să nu o privesc fiindcă nu doream să-şi dea seama că încă eram afectat de acel sărut şi că eu chiar pusesem la suflet. Trebuia să fiu tare. Îi evitam privirea şi mă jucam cu fiecare brăţară de piele ce îmi cădea în mâini.

- De ce mă eviţi? îl întrebă ea brusc când observă că-i tot evita privirea.
Se încruntă şi lăsă berea lângă el, privindu-l atentă. Alice se ridică uşor de pe iarbă, îşi scutură pantalonii şi-şi duse vârfurile degetelor sub bărbia lui. Ce-ai păţit? adăuga apoi, obligându-l astfel s-o privească.

- Doar... doar mă gândeam. Nu te evit, am spus.
Şi nu minţeam, chiar mă gândeam, deci prima parte era adevărată. Doar a doua parte putea avea un strop de neadevăr. Însă nu îmi puteam scoate din minte acel sărut, gustul buzelor ei şi, desigur, replica de după sărut. Rămăseseră toate implantate în mintea mea şi nu le puteam uita.

- Mi-am cerut iertare, ok? Că tu nu vrei să mă ierţi e altceva, îi spuse ea pe tonul ei obişnuit şi oftă. Te gândeşti la întâmplarea aceea, nu? Sau greşesc? clipi fata des, trăgând aer adânc în piept şi-şi lipi incetişor, treptat, fruntea de a lui.
Îl urmări cu privirea atentă, timp în care, cu mici ezitări, întinse mâna spre gâtul băiatului.

- Ştiu prea bine că ţi-ai cerut iertare şi te-am iertat acum mult timp. Însă poate eşti beată şi mâine vei uita de mine. Bine, şi eu sunt beat, dar nu aş putea uita aşa ceva niciodată, am şoptit, ezitant.
Când şi-a lipit fruntea de a mea, nu am putut să o privesc în ochi şi mi-am coborât privirea spre tenişii noştri.

- Nu sunt beată. Dacă aş fi beată, aş face mai urât. Sunt al naibii de lucidă şi crede-mă, mâine nu mă voi lua de tine! îi spuse ea pe acelaşi ton, ridicându-i din nou privirea către a ei. Ochii ei, de-un albastru intens, profund, rămaseră aţintiţi asupra buzelor băiatului. Oftă şi totuşi, nu-şi dezlipi fruntea de a băiatului.

- Dacă spui tu, am îngânat, privind scena şi auzind acordurile unei melodii cunoscute de mine, Master of Puppets.
Am început să dau din picior, în ritmul melodiei şi am oftat, gândindu-mă cum să iau un autograf de la membrii trupei.

Alice zâmbi când auzi melodia. Îi plăcea. Se ridică uşor de pe iarbă şi îi întinse băiatului mâna, privindu-l cu coada ochiului.
Îl aşteptă şi trase aer adânc în piept, timp în care începuse să fredozene o dată cu alţii câţiva din public melodia, doar că ea o făcea în şoaptă.