Metallica is back in town!

Era o seară frumoasă, minunată pentru mine fiindcă trupa mea favorită, Metallica, avea să concerteze. Aşteptasem acest concert de mult timp şi nu îmi venea să cred că urma să se întâmple. Am păşit pe gazonul stadionului şi am zâmbit, văzând cât de uriaş era. Şi, desigur, cât de plin de oameni era. Mi-am aranjat tricoul negru, cu Master of Puppets şi am observat cum mai multe persoane mă priveau. Mă întrebam de ce, dar vocea mea interioară a răspuns imediat: Normal că te privesc, doar arăţi genial! Şi, fără dar şi poate, i-am dat dreptate şi am afişat un zâmbet.

- Erik! Erik!
Alice îl tot striga, fiind la metri distanţă de bietul tânăr. Îi făcea energică cu mâna, fiind îmbrăcată tare ciudat, cu nişte blugi negri tăiaţi şi-un maieu alb, şi acesta căzând neglijent pe tânără. Scria ceva în germană pe el.
Se opri când ajunse lângă şaten, trăgându-şi răsuflarea. Le aruncă nişte priviri de ucigaş în serie celor care-l priveau şi-apoi zâmbi dulce, inocentă către Erik. Ce faci? îl întrebă pe-un ton dulce, clipind des şi jucăuşă, ca de obicei.

Am privit-o pe adolescentă, afişând un zâmbet pierdut, ameţit. Era atâta aglomeraţie încât abia puteam fi atent.
- Bună, bună! Păi, ce să fac, vreau şi eu o bere, am spus, privind în jur şi ochind standul la care, surprinzător, nu era aglomeraţie. Mi-am petrecut mâna pe după umerii ei, mergând amândoi înspre stand. Folosisem această "metodă" pentru a nu ne pierde şi, sincer, nu-mi displăcea deloc. Am luat două doze de bere şi pe una i-am întins-o fetei. Frumoasă costumaţie, îmi place. Apropo, tu ce faci? Se pare că sunt tare aerian azi, am spus, afişând un zâmbet cald.

Îi puse mâna pe umeri iar ea simţi cum plutea. Se strâmbă la propriile gânduri, amuzată şi chiar şi-aşa, îl urmă cu paşi vioi pe tânăr, începând să fredoneze un cântecel de când era mică. Merci, arăt bine mereu. Dar merci, chicoti blonda când acesta o complimentă şi trase aer adânc în piept, aproape holbându-se la acea doză de bere căci nu mai băuse de mult-mult timp şi nu prea dorea să înceapă în seara asta. Ridică din umeri gen ' nu contează o gură ' şi luă doza, încercând - în zadar - s-o deschidă. Mă ajuţi , te rog ? îl privi apoi pe tânăr, surâzând.

M-a bufnit râsul când am văzut-o cum se chinuia şi imaginea aceea era atât de amuzantă şi copilăroasă încât i-aş fi făcut şi o fotografie. I-am luat doza din mână şi am deschis-o cu uşurinţă, apoi i-am dat-o înapoi, afişând un zâmbet cald.
- Măi, copilaşule, am alintat-o, ciufulindu-i părul.
Am observat cum privea cutia atent şi ceva m-a îndemnat să adaug: Nu te sforţa, Alice.

- Nu mă forţez, nu-.ţi fă griji pentru copil, Erik, îi zise blonda extrem de relaxată, deşi nu credea în propriile vorbe. Mulţumi pe-un ton dulce şi luă doza, ducând-o spre buze, dar se opri în acel moment, gândindu-se dacă era bine ce făcea. Ei hai, n-avea să moară din aşa ceva, se gândi şi luă o gură din bere, strângând pentru o clipă din ochii, din cauza gustului. Vezi, n-am nimic! îi zise apoi lui Erik, zâmbiind larg şi finuţ, încercând să pară ok.

- Sigur? Adică, dacă nu îţi place, îţi pot lua altceva, am spus, ridicând din umeri. Nu mă interesează dacă bei sau nu bere acum. Doar dacă îţi place. Mi-am desfăcut doza, rupând încheietoarea din metal şi prinzând-o între dinţi. Am scos un lanţ, prins la curea, ce era plin cu lucruri de acelaşi fel. Am pus-o acolo, prinzând-o de curea. Apoi, am luat o gură zdravănă de bere, privind-o pe Alice şi trecându-mi din nou mâna pe după umerii ei.
- Te deranjează? am întrebat, vrând să ştiu dacă avea ceva împotriva gestului meu.

- Nee, e totul ok! Şi sigur în legătura cu berea. Erik, apropo, am şi eu banii mei! îl împunse ea în umăr, aşa cum făcea de obicei. Îşi lăsă finuţ capul pe umărul băiatului şi afişă un zâmbet superb, de milioane chiar. Trase aer adânc în piept, privindu-l pe tânăr cu coada ochiului, de parcă ceva la el o fascina, iar ea, deja vrăjită, nu-şi dădea seama. Îşi strâmbă slab nasul şi luă o gură din bere, începând treptat să se obişnuiească cu gustul lichidului. Luând-o uşor la pas şi privindu-l din când în când pe Erik, îşi lăsă gândurile libere, deşi nu dădea atenţie la vreunul.

- Scuză - mă,dar ştii, băieţii fac cinste, am spus, luând o altă gură de bere şi mi-am dat seama că avea alcoolul destul de ridicat.
Mergeam lent înspre scenă şi eu mi-am lăsat mâna să se odihnească pe talia ei, în timp ce Alice şi-a lăsat capul pe umărul meu. Era un moment perfect şi parcă numai noi doi existam. Am zâmbit într-un mod minunat, ce a atras câteva priviri.
- Fană mare Metallica, nu? am întrebat.

- Admiratoare sună mai bine! Dar da, îi răspunse Alice pe acelaşi ton. Catifelat, plăcut, încât ai fi vrut să-l auzi în disperare, căci nu te-ai fi plictisit de el. Îi simţi mâna pe talie şi se opri deodată în loc, când în sfârşit, se apropiară de scenă. Concertul, spre binele lor, poate, încă nu începuse.
Alice nu scoase o vorbă, doar luă o gură mare din bere, probabil pentru a lua curaj şi-şi duse mâinile după gâtul lui Erik, lipindu-şi încetişor fruntea de a lui, în timp ce pe chip îi apăru un zâmbet delicat, suav.

Eram fermecat de momentul acela şi de postura în care ne aflam. Faţa sa era la un centimetru de a mea, buzele sale la un centimetru de ale mele... Îi puteam simţi respiraţia pe piele. Era atât de caldă, arzătoare.
- Eşti bine? am şoptit, întrebându-mă dacă, nu cumva, berea era prea tare pentru ea.

- Da, bine. Ok. îi răspunse ea şi zâmbi la fel, trecându-şi finuţ vârfurile degetelor pe ceafa lui, timp în care-şi lipea buzele de ale băiatului. Nu ştia dacă era efectul berii sau efectul lui asupra ei, dar prefera să tacă, să-şi şteargă orice gând care-ar fi putut strica situaţia minunată în care se afla.
Transformă totul într-un sărut pasional, lipindu-şi involuntar trupul firav de-al său, timp în care-şi lăsă mâna în care nu se afla doza să-i cadă pe pieptul lui Erik.

Când m-a sărutat, am rămas încremenit, nevenindu-mi să cred ce se întâmpla. Mintea mea încetase a mai funcţiona, de parcă fusese dată cu miere. Am strâns-o în braţe, trăgând-o înspre mine şi lipindu-i trupul de al meu. Sărutul se intensifica cu fiecare secundă şi niciunul dintre noi nu dorea să-l rupă. Fiind atât de fermecat, doza de bere, aproape goală, mi-a căzut din mână, dar nu conta. Nu îmi mai păsa de nimic acum. De nimic.

off: se vede că suntem geniali, ne? xD şi se vede ce face ora din noi, lol.

on:
Scăpă doza din mână. Undeva-i păsa de ea. În momentul acela, tot ce simţea erau buzele dulci ale lui Erik peste al ei. Îşi trecu o mână prin părul său şi intensifică sărutul, deşi rămânea fără aer. Şi doza lui căzu. Nici de ea nu-i păsa.
Ci doar de el. De tipul care-o ţinea în acel moment în braţe, care-o săruta cu atâta ardoare şi care-o făcea să fie aşa fericită doar în câteva minute nenorocite.

off: ofc, suntem geniali, ce mai ! :]] şi ora... ce să mai comentăm? :]]

on: Nu aş fi rupt acel sărut niciodată. Dacă nu aveam nevoie de aer, l-aş fi prelungit la infinit. Însă buzele noastre s-au despărţit când am simţit amândoi nevoia de aer. Gâfâiam amândoi şi Alice avea faţa roşie şi părul ciufulit. Fusese o senzaţie unică... atât de plăcută. Voiam să spun ceva, dar nu ştiam ce.
- Alice...
Numai numele ei l-am putut pronunţa fiindcă alte cuvinte nu îmi ieşeau pe gură.

off: despre oră, eh. lasă, rămânem geniali şi când ne e somn. :]]

on:
Erik se desprinse din sărut. Alice îl privi atentă, fiind al naibii de sigură că şi el rămăsese fără aer, plus că ea arăta ciudat rău, dar rămânea superbă. Îşi duse finuţ o mână după gât şi-şi trecu limba uşor peste buzele subţiri, totuşi apetisante. Schiţă un zâmbet micuţ în colţul gurii şi trase aer în piept, auzindu-l pe tânăr spunându-i numele. Ce putea să spună în acel moment şi totuşi să nu pară penibilă?
- E vina alcoolului, să ştii. îi zise ea după o clipă de tăcere şi după îşi strâmbă slab buzele, vrând să-şi dea singură o palmă pentru ceea ce spusese. Nici ea nu credea, aşa că-l privi pe Erik atentă, sperând că reacţia lui nu va fi una nervoasă sau ceva de genul.

Când i-am auzit replica, mi-am strâns degetele în pumn, încercând să mă calmez. Ştiam că totul nu putea fi atât de frumos decât dacă îşi punea şi alcoolul amprenta pe noi. Am oftat şi am privit-o printre şuviţele şatene de păr. Deşi îmi era greu să recunosc, eram şi eu puţin ameţit, dar încă lucid.
- Nu e nimic... Era prea frumos pentru a fi adevărat, am mormăit.

Îi observă gestul. Fraieră mai era. Nu, tâmpită şi orice altă jignire erau cuvintele perfecte pentru ea în acel moment. Înghiţi în sec şi îşi ridică privirea către a băiatului, având buzele între-deschise, semn că sigur avea să mai spună ceva. Spera doar să nu-i iasă o altă prostie pe gură. N-am vrut să spun asta. Adică, eu....iarta-mă! Ştiu cât de prostesc a sunat, dar...se opri. Se bâlbâia, deci sigur dorea să-şi ceară iertare, dar nu ştia cum. Stricase totul. Reuşise dintr-o propoziţie să strice totul.

Am încercat să schiţez un zâmbet, dar a ieşit o strâmbătură oribilă. Am ridicat din umeri şi am vrut să par neafectat, deşi nu îmi era. Şi, probabil, în acel moment eram un actor oribil.
- Vin imediat, m-am scuzat, dispărând în mulţime.
Câteva minute mai târziu, am apărut cu o altă doză de bere şi am privit-o pe Alice, încercând să-i transmit din priviri că eram bine, deşi nu ştiam cât îmi reuşea.

Îl auzi zicând că 'vine imediat'. Doamne, îi venea să se omoare în acel moment. Se uită după el până când dispăru din raza ei vizuală.
Îşi duse mâinile la ochii şi oftă prelung, muşcându-şi buza inferioară.
- Eşti aşa o fraieră, Alice, îşi spuse singură, în timp ce se trântea pe iarbă. Când Erik se întoarse, ea avea acea privire tulburată. Mincinosule, îi spuse şoptit blonda când îi descifră privirea, şi-şi aruncă ochii către scenă.

- Se pare că nu mă pricep la asta, am spus, încet, luând o gură de bere.
Mi-am arucat şi eu privirile înspre scenă, unde au apărut membrii formaţiei mele favorite. Au început a cânta imediat ce şi-au salutat fanii, iar toate fetele au început a urla, în extaz. Cântau diferite melodii celebre şi mă întrebam dacă o să vină rândul şi celor romantice.
M-am uitat la Alice şi i-am zâmbit, neputând să o alung din mintea mea. Mă gândeam tot timpul la ea.

Ea nu ţipa. Doar îi privi cu o urmă de fericire pe membri formaţiei şi-şi lărgi zâmbetul, având unul superb, fermecător. Se aşeză mai bine pe iarbă, privindu-l pe tânăr cu coada ochiului. Nu ştia de ce, dar oricât de mult şi-ar fi dorit să-l evite în acel moment, nu-i reuşea. Ştia că era acolo, ştia că în oice moment avea să-i spună să stea lângă ea, dar prefera să se mintă singură, considerând că aşa era mai bine.
Într-un sfârşit, în care nu scoase o vorbă, inspiră adânc, întorcându-şi între timp privirea către Erik. Vin-o aici. Nu suport să te ştiu aşa departe, îi spuse blonda, deşi tânărul nu era la nici trei paşi distanţă de ea.

Auzindu-i dorinţa, m-am aplecat precum un robot şi m-am aşezat lângă ea. Îmi era absolut imposibil să o refuz şi asta nu îmi convenea deloc. M-am aşezat pe iarbă, cu picioarele încrucişate şi mă jucam cu cutia de bere.
- E din cauza alcoolului, am şoptit mai târziu puţin, când s-au auzit acordurile melodiei One.

- Sau din cauza noastră, îi spuse Alice, dăndu-se mai aproape de el. Îşi lăsă capul pe umărul lui şi trase aer adânc în piept, căutându-i mâna. I-o găsi şi-şi împleti degetele cu ale lui, strângându-l uşor, apoi îşi ridică privirea către scenă, ascultând mai senină melodia. Îi plăcea, îţi puteai da seama foarte uşor după zâmbetul ei.

Nu ştiam cum să reacţionez la atingerile ei, o parte din corp spunându-i să-i răspund, iar cealaltă să nu mă implic fiindcă era sub influenţa alcoolului. Însă nu ştiam pe cine să ascult, lucru ce m-a făcut să oftez. Când şi-a împletit degetele cu ale mele, eu mi-am tras mâna înapoi şi am spus:
- Alice, mai bine nu face ceva ce ai putea să regreţi. Adică, mâine când te vei trezi, cine ştie ce vei simţi...