Big girls don't cry.

Seara, ora 19:30. Duminica.

Trecuse ceva timp de când nu mai participase la o cursă. Una de maşini, desigur. Dar ea nu conducea, ea doar făcea parte din public. Îşi strângea braţele la piept şi se uita cu ochii mari, admirativi, la cei ce luau curbele periculoase in viteza.
Era prea mult zgomot, iar asta o deranja enorm de mult, dar se resemna, stand linistia intr-un colt al locului unde era. O cladire veche, dar imensa, cu tot felul de statui ciudate in ea. Puteai zice ca-i un garaj, dar greseai. Era ceva mai mult decat un garaj.
Alice isi stramba slab buzele si se uita la finish, asteptand masina invingatoare din priviri.

tinuta: http://www.pulsarwallpapers.com/data/media/19/Jessica-Stam-1600X1200.jpg

Ajunsesem la locul unde se ţinea cursa de maşini unde participa un bun prieten de-al meu, însă era aproape de final. Am început să merg prin aglomeraţie, înghiontind oamenii ce îmi stăteau în cale. Când aproape ajunsesem în faţă, am lovit o persoană ce aproape a căzut, dar am prins-o de mână.
- Îmi pare rău, nu am... Alice! Ce faci? am exclamat, dându-mi părul din ochi.

Continua sa priveasca atenta finish-ul, asteptand sa afle invingatorul. Chiar si-asa, cineva o lovi, si il si injura pe vinovat, dar tot acela o ridica [;] cand mai avea putin si cadea pe jos.
- Erik! Esti...ce cauti aici? se incrunta blonda cand il vazu, marind ochii uimita. Se holba la el si-si totusi afisa un zambet dulce, tipic ei, in timp ce-si aranja rochia ce-i scotea formele in evidenta.

- Un amic de-al meu participă la cursă, am spus, privindu-i rochia. Îmi place, am adăugat puţin mai târziu.
Când a putut să stea în picioare fără probleme, mi-am aranjat cămaşa neagră ce era pusă peste un tricou sângeriu, cu nişte simboluri negre. Mi-am lăsat capul într-o parte, ciufulindu-mi părul.
- Dar tu ce cauţi aici?

- Mă plimb şi eu. Sau îmi fac de cap de una singură. Sau aştept să văd tipi ieşind din maşinile alea. Ne, varianta trei nu e bună! surâse Alice şi îşi aranjă părul, privindu-l atentă pe Erik. Merci, ştiu că arăt adorabil! îşi flutură ea genele jucăuşă şi se uită spre finish cu coada ochiului, un zâmbet de milioane pictându-se pe chipu ei când o maşină neagră trecu de finish.

I-am zâmbit lui Alice, spunându-i că varianta numărul trei nu era bună, apoi mi-am mutat privirea spre finish. Când maşina neagră a trecut linia de sosire, am început să aplaud, ştiind că aceea era maşina prietenului meu.
- E prietenul meu, m-am mândrit, continuând să aplaud.
Însă am auzit alarmele unei maşini de poliţie apropriindu-se de locul unde avusese loc cursa.

Alice mări ochii când auzi poliţia. Nu-şi amintea să fi avut probleme cu acei oamenii, până acum, desigur. Îl luă pe Erik de mână şi se strâmbă, uitându-se scurt peste umăr.
- Presupun că n-o să am şansa să-l cunosc, spuse fata pe tonul ei catifelat, deşi uşor iritat. Se uită în jurul ei, observând că lumea deja o luase la fugă spre ieşire. Ea nici nu se grăbea. De fapt, nu-i păsa. Cum se aflase doar în public, n-aveau ce-i face. Sau aşa credea.

- O să-ţi fac cunoştiinţă, dar altădată. Acum trebuie să scăpăm de ei, am spus rapid, privind în jur.
Venisem deseori aici, dar niciodată nu am avut probleme cu poliţia. Am început a alerga, ştiind că dacă ne prindeau o să avem probleme, cursele de acest gen nefiind foarte legale. O strângeam pe Alice de mână, ştiind că nu aveam să ajungem în timp util la ieşire. Am ochit o gaură în perete - unde, probabil fusese un tunel pentru aer condiţionat - ce nu se afla la mare înălţime. Am scos cu rapiditate grilajul, ajutând-o pe Alice să urce şi apoi am intrat şi eu în gaura destul de mare, punând grilajul la loc. Am oftat bucuros, ştergându-mi sudoarea de pe chip.

- Eşti tâmpit? Erik, mă dor picioarele! Am tocuri, m-ai pus să alerg şi acum ne aflăm într-un loc...pe naiba, nici nu ştiu unde suntem! începu Alice să vorbească într-una, acelea fiind momentele când ori era agitată, ori nervoasă. Îşi dădu pantofii jos, căci nu-şi mai simţea picioarele şi oftă, întorcându-şi priviea către şatenul din faţa ei. Şi-acum ce facem? îl întrebă în timp ce-şi strângea părul într-un coc dezordonat, şi totuşi arăta superb.

Am oftat, realizând cât de tare vorbea. Doi poliţişti se apropriau de gaura de aerisire, iar eu trebuia cumva să găsesc o modalitate pentru a ne ascunde. Alice continua să vorbească, exagerat de tare, aşa că m-am aplecat peste ea, sărutând-o apăsat pe buze. Ea stătea întinsă pe jos, eu peste ea, cu trupul lipit de al ei. Când am auzit paşii poliţiştilor depărtându-se de locul în care ne aflam, am revenit în poziţia iniţială, privind printre gratii.
- Aşteptăm. Putem să ajungem la închisoare din asta, am şoptit încet, dar destul de tare pentru a fi auzit de Alice.

O opri exact în momentul în care doi poliţişti trecură pe lângă ei. Cum? O sărută. Mări ochii, surpinsă de gestul băiatului şi totuşi îi răspunse la sărut, lipindu-şi trupul firav de-al lui Erik. Când cei doi poliţişti se îndepărtară, el reveni la poziţia iniţială.
Fata îşi subţie buzele, dorindu-şi ca acel moment să fi durat puţin mai mult. Trase aer adânc în piept şi-l privi atentă pe şaten, dându-şi câteva şuviţe din ochii.
- Mmph, bine. Aşteptăm, murmură ea şoptit, uitându-se curioasă în jurul ei.

- Nu trebuia să vii aici. Dacă te prindeau? Ce ne făceam? am întrebat cu amărăciune.
Priveam cum cel mai bun prieten al meu era arestat de o sumedenie de poliţişti, iar luminile roşii şi albastre ne luminau chipurile palide. Mă întrebam cât aveam să stăm acolo, dar speram că nu foarte mult.

- Linişteşte-te, Erik. Totul va fi ok! Şi nu mă prindeau, nu-ţi fă griji, îi puse ea finuţ mâna pe umăr şi îl privi atentă, ascunzându-şi chipul în pieptul lui, căci nu-i plăceau acele lumini.
Îşi strâmbă slab buzele, apoi oftă încetişor, scurt şi-l strânse pe tânăr de mână. Spera că n-o să stea foarte mult în locul acela, deja începuse să-i fie cald.

Am strâns-o în braţe şi mi-am sprijinit uşor obrazul de capul său, oftând.
Trecuseră zece minute - sau chiar mai mult - de când am intrat în acel loc şi părea să se încălzească din ce în ce mai tare. Aerul nu pătrundea foarte bine printre grilaje şi începusem amândoi să transpirăm. Mă înroşisem la faţă şi mi-am scos cămaşa de pe mine, rămânând în tricou.
- Măcar tu ai rochie, am oftat.

Îi era prea cald. Trase aer adânc în piept şi se strâmbă, dăndu-se puţin mai departe de Erik, căci simţea cum nu mai are respiraţie.
- Chiar şi-aşa, îmi e cald! îi zise ea şi oftă lung, umezindu-şi buzele apetisante, chiar şi-n acel moment critic. Vreau să ies de aici, adăuga blonda şi-şi aranjă rochia, dând să dea grilajul la o parte.

Când a vrut să mişte grilajul, s-a auzit un zgomot puternic, câteva cuie ieşind în relief şi ameninţând să ne zgârie. Grilajul a căzut pe jos cu putere, însă nu mai erau maşinile poliţiei acolo. Plecaseră cu puţin timp înainte, spre bucuria noastră.
- Ai grijă, Alice, am spus, când a vrut să coboare.

- Nu-ţi mai fă atâtea griji, nu mor din aşa ceva! îi spuse parcă amuzată blonda şi coborâ, ţinându-şi într-o mână pantofii. Era desculţă, deci era mai scundă decât Erik cu câţiva centimentri.
În timp ce-l aşteptă, se uită în jurul ei şi surâse amuzată. Niciodată nu văzuse locul acela aşa pustiu, fără urmă de om în el. Erau decât ei doi, singuri.

Am sărit din gaura aceea, trăgând aer puternic în piept când am ajuns jos. Era mult mai bine aşa, la răcoare. Mi-am luat cămaşa şi mi-am pus-o pe mine şi am privit-o pe Alice zâmbitor.
- Ei, e cam gol locul ăsta, nu? am spus, amuzat.

- Aş putea face atâta chestii aici! Şi da, da, e cam gol! râse Alice şi-ncepu să facă câteva piruete, întinzându-şi braţele plăpânde-n aer.
Ajunse într-un sfârşit lângă Erik., râzând dulce şi cristalin, în timp ce-şi lăsa capul pe spate, apoi îşi desfăcu părul, acesta căzându-i pe umeri în valurii aurii.

- Ai putea face orice? Ca de exemplu?
Începusem a mă juca copilăreşte cu părul ei blond, lung şi moale şi îmi era imposibil să mă abţin. Era atât de mătăsos şi minunat încât aş fi putut să-l ating tot timpul. Am zâmbit copilăreşte, imaginându-mi-o copil, zbenguindu-se de colo colo.

- Dacă îţi imaginezi cum eram când eram mică, sa ştii că eram tare energică! Şi credeam toată lumea, înghiţeam orice prostie spusă! Chiar şi-aşa, n-am avut cea mai superbă copilărie, ridică ea încetişor din umeri şi-l privi peste umă pe Erik. Mmmm, aş putea face fotografii, aş dansa, şi cred că aş putea cânta la chitară şi pian, îi răspunse după un scurt timp de gândire, în timp ce-şi cobora privirea spre picioruşele mici pe care le avea.

Am rămas cu ochii larg deschişi când ea, practic, mi-a răspuns la întrebările nespuse. Nu îmi venea a crede că ea a ştiut cu exactitate la ce mă gândeam.
- Dar la ce ai face poze? Este cam plictisitor aici, am spus, oftând şi sprijinindu-mă de un perete.
Plictiseala începea a pune stăpânire pe mine, deşi Alice era tare agitată şi bucuroasă.

- Ţie! Ţi-aş face poze într-una! se întoarse ea spre şi ţopăi vioaie către el, punându-şi ambele mâini pe umerii lui.
Se dădu mai aproape de el şi trase aer adânc în piept, privindu-l printre genele lungi, dese. Afişă un zâmbet micuţ, gingaş şi-şi lăsă o mână să cadă pe pieptul lui.

- Vai, o să roşesc de la atâtea complimente !
Am început să râd vrând să par timid. Impresionat eram foarte mult de complimentele sale.
- Dar am arăta mai bine împreună în poze, am spus şi am scos din buzunar un mic aparat de fotografiat.

- Cum de te gândeşti tu la toate? surâse uşor amuzată Alice şi întinse finuţ mâna către aparat. --Am arăta? Mm, nu ştiu ce să zic. M-ai eclipsa, chicoti ea, timp în care îl privea cu ochii mari pe Erik.
Îşi umezi buzele şi afişă un zâmbet dulce, sărutându-l apoi scurt şi apăsat pe buze.